Intervenție a forțelor speciale la o petrecere cu peste 100 de persoane în Vâlcea. Unii dintre participanți ar fi trebuit să fie în carantină | VIDEO

Publicat: 12/12/2021, 18:40

Polițiștii din județul Vâlcea au identificat peste o sută de persoane care participau la o petrecere organizată într-un local din Amărăști.

Mai mult, la petrecerea respectivă au fost identificate și patru persoane care ar fi trebuit să se afle în carantină în acel moment.

„Astfel, începând cu ora 00:00, polițiștii au descins în incinta unui club din comuna Amărăști, unde au întrerupt activitatea acestuia, care era în plină desfășurare contrar legislației în vigoare, fiind legitimate 115 persoane, constatându-se și faptul că 4 dintre acestea nu respectau măsura carantinării la domiciliu.

Persoanele identificate în incinta clubului, cât și operatorul economic, care nu a respectat măsura referitoare la suspendarea temporară a activității, au fost sancționate conform legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Amenzile au fost aplicate în contextul în care legislația în vigoare nu permite astfel de adunări, dată fiind situația pandemică.

Poliția din Vâlcea a organizat și alte acțiuni de verificare

De asemenea, în județ au fost controlate alte 5 obiective economice, 56 de autovehicule și alte 78 de persoane au fost legitimate.

În cadrul acțiunilor pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 123 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în cuantum de 129.440 de lei, dintre care 116 sancțiuni conform Legii 55/2020, 1 sancțiune conform OUG 34/2008, 1 sancțiune conform O.G.28/1999 și 5 sancțiuni la regimul rutier.

Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și a fost reținut în vederea suspendării 1 permis de conducere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în 20 de...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Tavi Colen a făcut dezvăluirile mult așteptate: "Amândoi considerăm asta". Când se însoară artistul cu...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
×